12 feb. Cum arata liderul generatiilor viitoare?
Denumită de sociologi „generația Y”, tinerii din ziua de azi se remarcă printr-un mod cu totul nou de a vedea și de a trăi viața. Ei reprezintă valul de tineri născuți între 1980 și 1995, adică populația tânără care se află la începutul carierei profesionale. Avântul lor în viață, dar și dorințele, nevoile ori credințele lor sunt foarte diferite față de cele ale generației X, cea a părinții lor. Chiar dacă sunt la începutul vieții, ei vor înlocui treptat generațiile anterioare, în alte cuvinte vor schimba societatea umană așa cum o știm noi.
Întrebarea care apare este cum vor schimba aceștia fața societății în care trăim și mai ales care sunt liderii de care ei au nevoie? Pentru a înțelege cum arată liderului generațiilor viitoare, trebuie mai întâi să cunoaștem care sunt aspectele care definesc generația Y.
Ei bine, generația Y este în bună parte reprezentată de oameni mult mai conștienți social, de aceea în rândurile lor se numără voluntari și activiști animați de o schimbare pozitivă în societate. Ei sunt visătorii care doresc să-și lase amprenta în lumea în care trăiesc, care doresc să creeze o lume mai bună, în care să trăiască mai bine și să fie fericiți. Adesea acuzați că sunt mai puțin responsabili la locul de muncă și mai imprevizibili decât generațiile dinaintea lor, acești tineri își dedică întreaga viață căutării de sine, a unui scop măreț după care să se ghideze în viață, și a unei cauze nobile cu care să rezoneze până în străfundul sufletului. Asta daca ne gandim la cei are au cel mai mare potential in face o cariera.
Pentru angajatori, acești tineri sunt o reală provocare pentru că aceștia își doresc angajamente mai puține, un program flexibil și mai multă libertate în detrimentul veniturilor. Refuză să facă ceea ce nu le place, adeseori amână proiectele și nu le plac angajamentele pe termen lung sau foarte lung. Nu doresc să fie constrânși și visează la un loc de muncă unde să nu se simtă îngrădiți să facă ceea ce le place cel mai mult. În plus, ei cred că ceea ce atrag în viața lor sunt cauza directă a credințelor pe care le au, fie ele pozitive sau negative. Au încredere în forțele proprii și nu doresc să trăiască o viață de compromis și doresc să-și urmeze pasiunile, oriunde i-ar purta ele prin lume.
Din acest punct de vedere, pentru liderul generației viitoare acești tineri sunt o reală provocare. Acesta trebuie să fie diferit față de modelul clasic de conducător cu mână de fier. Un model care in urma cu zece, douazeci de ani semna aprovizionarea toaletelor din companie cu sapun lichid si hartie.
Altfel spus, el trebuie să aibă rolul unui mentor, a unui om care inspiră și care este un model demn de urmat.
Liderul generațiilor viitoare este cel care vede ceea ce este unic și fascinant în fiecare dintre oamenii pe care îi ghidează.
El nu impune reguli, el deschide uși și posibilități pentru fiecare. Scopul lui nu este să creeze copii sau roboți ci să ajute indivizii să-și deblocheze potențialul propriu și să aibă încredere în ei. Acest lider nu conduce prin frică și teroare. El îi ajută pe cei pe care îi asistă pe drumul lor să-și atingă potențialul maxim și să-și urmeze propria cale spre succes încurajându-i mereu.
El este un “guru”, un înțelept, un om fascinant de la care tinerii au foarte multe de învățat. Dar mai ales, liderul generațiilor viitoare este un individ care acceptă diferențele generației Y și acceptă că nu controlul este cel care îi ține pe oameni lângă el. Ci aprecierea, valorificarea potențialului fiecăruia și trezirea calităților latente care zac în fiecare dintre noi și așteaptă să fie descoperite. Cu toate riscurile pe care acestea le implică. In zilele noastre, cand organizatiile sunt din ce in ce mai aplatizate, cand decizia este din ce in ce mai fragmentata intre cei din bordul companiilor pana jos in pozitii care nu de mult contau foarte putini, creativitatea, inteligenta emotionala si integritatea sunt valorile pe care generatiile care vin le urmeaza. Astfel, devine necesar ca atunci cand cineva din echipa ta gaseste plictisitoare o sarcina, sa gasim alte cuvinte in locul celor de genul “ Ca sa poti sa faci ce iti place trebuie sa faci multe lucruri care nu iti plac”. Sa gasim alt mod pentru a imparti sarcini altfel decat cu ajutorul autoritatii ce o da pozitia ocupata.
Sunt ipoteze alarmiste ca o armata de contabili sa poata fi inlocuita de un soft, ca poate mii de angajati din industria auto ar putea fi concediati, pe baza unor calcule de eficienta, in detrimentul unor roboti, dar cu siguranta, modul nostru de a conduce trebuie sa fie diferit. Se nasc companii in care oamenii nu isi cunosc sefii ( Uber, Airbnb) dar isi cunosc bine cadrul de lucru. Astazi, avem posibilitatea sa lucram cu ora, ca ospatari intr-un restaurant, sa fim taximetristi, atat cat dorim, in timpul liber, sa lucram de acasa, fiind angajati in acelasi timp intr-o companie multinationala.
Intrebarile pe care ar fi bine sa le punem noilor generatii, cand recrutam si nu numai, sunt: Care este activitatea care-ti place atat de mult , incat nu o simti ca pe o munca? Care este activitatea prin care obtii cele mai multe rezultate bune, raportat la timpul investit? Care este activitatea pe care o faci mai bine decat oricine? Care este activitatea din care obtii constant un feedback pozitiv? Din raspunsurile pe care le vom primi, vom sti daca avem in fata persoana potrivita si daca jobul nostru, de vanatori de talente, ne califica in pozitia de manageri.
Va invit sa va puneti aceleasi intrebari de mai sus si dumneavoastra, daca va considerati un lider, un manager, un coordonator al unei echipe, un antreprenor ce conduce un business mai mare sau mai mic. Si daca raspunsurile care va vin sunt in afara zonei de lucru cu oamenii, poate ca talentul de a conduce nu e un punctul dumneavoastra forte. Poate ca puteti avea talent de inventator, de pilot, de expert tehnic, de analist financiar, de matematician , de cercetator sau orice alta meserie respectabila. Manager, inseamna din ce in ce mai mult lider. Si, pentru a fi lider, trebuie sa iubesti si sa servesti oamenii.
Dragos Ion
Managing Partner
Nici un comentariu